Proiectul MITKE

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest promovează Regiunea Vest la nivel european şi internaţional, prin intermediul participării la proiecte internaţionale finanţate de Comisia Europeană. Astfel, începând cu noiembrie 2008, ADR Vest este parteneră în proiectul european “Managing Industrial Territory in the Knowledge Era” (MITKE).
 
Proiectul MITKE reuneşte 11 parteneri din 7 ţări europene şi are ca obiectiv principal construirea unei platforme de comunicare între regiuni şi furnizarea unor mecanisme adecvate pentru colectarea, schimbul şi transferul de experienţă în vederea identificării şi testării unor soluţii şi instrumente de intervenţie privind îmbunătăţirea managementului parcurilor industriale şi a structurilor de sprijin pentru afaceri (PISSA).

Rezultatul principal al acestui proiect constă în realizarea unui plan de acţiune comună pentru cele 10 regiuni participante bazat pe planurile individuale elaborate de fiecare regiune în parte. Astfel, structura Planul de îmbunătăţire a infrastructurilor de afaceri din Regiunea Vest, realizat de ADR Vest şi care va fi inclus în Planul pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest 2014-2020, este supusă în prezent consultării publice şi poate fi accesată mai jos.
 
Toate comentariile, observaţiile şi sugestiile legate de structura planului pe axe şi priorităţi sunt binevenite până la sfârşitul lunii august pe adresele de email  cristian.gotia@adrvest.ro şi contact_strategvest@adrvest.ro.